Cornelia

Cornelia este un trandafir superb, dupa gustul meu.
Este un hibrid mosc, obtinut in Anglia de Joseph Pemberton,prin 1925.
Hibrizii mosc sunt o clasa foarte utila in gradina, avand un port extrem de gratios si usor de integrat in peisaj, avand o perioada foarte lunga de inflorire si avand si un rafinament si o eleganta a ramurilor care ii face decorativi si fara flori, un mare atuu in gradina de arbusti.
De fapt vorbind strict istoric, nu sunt trandafiri vechi, desi multa lume asa ii considera.



Si acum, mica poveste, se pare ca va fi o postare mai lunga.
Ascuns intr-o zona rurala din Anglia, J Pemberton se ocupa amatoristic de hibridizari la trandafiri si a obtinut o linie diferita. La inceput, surprinzator, au fost introdusi ca Teahibrizi. Totusi, nu semanau deloc avand panicule florale lungi, la capatul unor ramuri fine si elegante, inflorind toata vara si avand parfum puternic, floral-fructat, cu adaus puternic de mosc.
Cornelia este un trandafir care intruneste toate calitatile clasei.
Desi parintii nu au fost anuntati de Pemberton, intreaga lume rozieristica a cazut de acord ca se trage din Trier sau Aglaia,daca e sa se tina cont macar de parfumul puternic, fin,de mosc.



Tufa este absolut superba, destul de mare.Frunzisul tanar are nuante puternice de bronz, apoi devin verde inchis, si imbraca tufa compact, fiind mai marunte dar dese.
Florile mici, duble, puse in valoare minunat de catre frunzisul tanar,sunt produse in panicule lungi, sunt un roz piersica, cu nuante de roz intens si apoi decolorandu-se pe masura imbatranirii.



Pe masura deschiderii, florile isi arata usor staminele galbene, formand niste jocuri de culoare care merg de la alb la somon intens si trecand printr-o intreaga paleta de rozuri.
Ce e interesant este ca cel mai frumos val de inflorire mi se pare cel de toamna, cand paniculele florale sunt extrem de lungi, ajungand chiar la jumatate de metru, si se arcuiesc frumos in jurul tufei.



Buchetele de flori au o lunga durata in vaza, iar o camera cu o ramura de Cornelia capata un parfum ametitor.
Tufa ajunge pe undeva spre 1.5metri, dar poate ajunge si spre patru metri daca ramurile sunt dirijate pe un perete,urcator. Este extrem de rezistenta, la mine cel putin nu are nici o suferinta, este mereu plina de flori si cu frunzisul curat.

Escapade

O minunata floribunda Harkness, cu floare mare semidubla, creata in 1967.
Dupa spusele lui Kim Rupert, Harkness insusi il considera cea mai buna creatie a sa.



Florile sunt mari, de genul celor cu petale fine, dand senzatia de batiste fine, sau de fluturi. Se deschis ciclam, din boboci ascutiti, cu un ochi aproape alb in centru. Apoi , imediat, devin cu marginile violacee. Staminele sunt foarte evidente, galben portocalii, si atrag albinele neincetat.
Parfumul este puternic, placut, imi aduce aminte de LAir du Temps -Nina Ricci, fiindca e floral dar primavaratic.
Provine dintr-o polianta movulie ,cu miros de struguri, si o floribunda grandiflora, de la care probabil a luat marimea florilor.


Formeaza o tufa compacta, indesata, mereu cu flori, chiar si intre valurile de inflorire. Din pacate nu am poze cu tufa, e intr-o pozitie in care mi-e cam greu sa o prind intreaga.


Desi e asezat intr-o zona cu vanturi reci a gradinii, nu a suferit niciodata din pricina frigului, chiar ma uimeste asta, fiindca nu are aerul unui trandafir care poate suporta orice, avand ramuri mai subtiri si delicate, pline de spini, si cu florile alea diafane ai impresia ca e foarte firav, dar nici vorba, e o masina de facut flori. Sufera putin de patare neagra la sfarsitul sezonului, insa nu foarte tare. Florile n-au nici o treaba cu ploile, nu se pateaza, nu devin maro, isi pastreaza culoarea si in zilele mai ploioase.

Galben englezesc

Am inceput deja sa am un numar mai mare de englezesti, si sa ii admir pe fiecare in parte.
Forma, culoare, eleganta, pozitie a ramurilor.


Cel mai mult imi plac cei galbeni, cei galbeni ca mierea, mi se par extrem de diafani si de deosebiti.Nu stiu de ce am imi plac astia asa de mult, exista culori mult mai deosebite printre Austini, totusi astia sunt cei care mi-au mers cel mai tare la suflet.
Canf am adus buchetul in casa nu spun cum mirosea in sufragerie, era de vis.



De la stanga la dreapta
Charlotte, Teasing Georgia, Graham Thomas.

Variegata di Bologna

Un bourbon, bineinteles extrem de parfumat.
A fost creat de Massimiliano Lodi in Italia, inainte de 1909.
Se pare ca ar fi un sport al lui Victor Emanuel, si cateodata ,are tendinta sa vireze spre acesta.



La mine in gradina e unul din mofturosi, dar ii iert orice pentru parfum si culoarea florii. Desi eu nu ma prea omor dupa dungati, am cativa, insa Variegata e dupa mine, cel mai reusit. Si asta pentru ca nu are predominanta culoarea tare, cum au ceilalti, iar culoarea mai deschisa sa formeze dungile, ci are albul predomainant si ciclam dungile. Asta ii da un aer de curatenie, o luminozitate anume a florii.
Florile sunt medii, cupate, cu multe petale. Nu se deschid complet, raman cupate. Apar singular pe tija.



Are ramuri moi, subtiri, poate fi condus si ca urcator mai scund dar si ca tufa in gradina,
daca ai spatiu pentru ea e un munte de culoare si parfum.Ce imi place mie la majoritatea trandafirilor de tipul asta, care merg lasati liberi ca un arbust mare, e faptul ca de fapt formeaza florile ca urcatorii, deci de-a lungul ramurii, ceea ce le da un aer nostalgic, cu ramurile alea arcuite pe care se insiruie flori. Nu ai senzatia de bila cu flori, ci mai degraba de fantana arteziana
.


Florile dureaza destul de mult pe tufa, si au un parfum ametitor, de trandafir vechi.
Din pacate, are un punct negativ, sensibilitatea la patare neagra. Totusi, intr-o zona mai putin afectata, de exemplu zona sudica, sau lasat fara sa fie inghesuit intre alte plante, nu e chiar asa o problema. Eu l-am pus pe o arcada impreuna cu o clematita, desi nu prea fac combinatia asta de obicei, si cand el mai pierde din frunze, clematita il ajuta sa arate perfect. Face flori si in valul doi, dar nu asa multe ca in primul val, dar face destule.
Fiind un bourbon, e cam mofturos la taieri, ar trebui lasata inpace cativa ani de la plantare, sa se formeze. Chiar la inceput nici nu prea face flori, mai ales in primul an, are nevoie sa se simta el bine,sa se simta ca e acasa, si dupa aia se da in spectacol. Si ce spectacol, daca treci pe sub o arcada inflorita cu Variegata di Bologna, iti vine sa stai mereu acolo.

Graham Thomas

Un alt Austin, englezesc. Face parte din seria English Musk roses, o grupa de englezesti care apare ca urmare a incrcisarii englezestilor din prima serie cu trandafiri noisette sau hibrizi de noisette.
Mi-a mancat zilele! Da, la inceput , imi era imposibil sa-l gestionez. Ma tot intrebam de ce il lauda rozieristii, de ce il lauda chiar Austin, care, chiar daca sunt trandafirii lui, este totusi obiectiv.



Desi majoritatea trandafirilor cu tendinte de urcatori la mine stau in banca lor, si se comporta ca niste arbusti seriosi si de incredere, GT parea mai degraba din alta poveste. Arunca niste ramuri lungi si laxe, incapabile sa ii tina buchetele de flori, deci nu stiam ce sa-i fac. Noroc ca timpul le rezolva pe toate, iar mie mi s-au deschis ochii ca majoritatea taierilor pe care le faceam erau aiurea, ca englezestii, ca sa fie frumosi, au nevoie de taieri mai cu cap, fara rariri de ramuri din mijloc si alte bazaconii, chiar ar trebui sa li se dea timp sa se aseze, fiind aproape de trandafirii vechi, deci nefiind chiar asa prietenosi cu taierile.
Asa ca ,bietul GT a inceput sa cunoasca si zile mai bune, sa se imbrace frumos in ramuri mai scurte, desi isi pastreaza caracterul mai degraba de noisette, cu ramuri mai putin rigide , cu frunzis mai aerisit , un verde mediu, nu asa intens,si cu florile alea nostalgice si nu foarte bogate, putin cupate. Pe undeva seamana cu bunica lui ,Schneewitchen, nu numai la ramuri, dar si la genul de petale, mai subtiri, cu flori care se scutura destul de repede dar apar mereu altele noi.



Dupa un timp, am inceput sa-i vad adevarat fata, sa nu mai iau in considerare multitudinea de tampenii cu rang de regula implacabila despre englezesti scrise chiar si de persoane care nu ii au in gradina.
E un englezesc superb, care doar avea nevoie de putina incredere din partea mea. Imi pare rau ca nu i-am acordat-o de la inceput, dar saracul a prins perioada mea de incepator.



Florile , grupate in buchete cu numar mic de flori, stau cupate, sunt un galben ca mierea, pudrat, deschizandu-se din boboci mai intens colorati, chiar cu nuante de portocaliu in ei. Si un parfum superb, puternic.Florile se decoloreaza in soare, insa efectul este superb, imi aduce aminte de matasurile vechi, cu tesatura ton in ton, sau de damascurile grele de bumbac, cu desene in tesatura.
Numele i-a fost ales chiar de Graham Thomas, din mai multi trandafiri creati in acea perioada, si nu l-a facut de rusine, este intradevar un trandafir splendid, cu un aer nonsalant si fin.
Cand vad tufa in poza, parca ma astept sa apara langa ea o domana cu rochie lunga, cu o umbrela de dantela, care se plimba gratios prin gradina.

Se coc rugosele!

Incep sa se coloreze macesele la rosa rugosa. Nu pot descrie spectacolul. Rugosa rubra are macesele grupate cam cate trei, una mai mare si restul ceva mai mici, in functie de varsta lor.



Sunt aproape rotunde, de marimea unei rosii cherry mari. Spectacolul e nemaipomenit, fiindca am in acelasi timp macese mari, care sunt coapte, si flori parfumate.



Nu cred ca exista alt trandafir care sa ajunga asa, deodata. E acelasi spectacol ca la citrice, unde ai si flori si fructe pe acelasi pom in acelasi timp.


Rugosa alba, oricum mai mica in toate, are macesele mai plate, tot mari, dar ca niste turbane, exact asa arata.


Nu pot sa descriu frumusetea acestor tufe in floare, sunt spectaculoase! Numai daca le vezi intelegi efectul pe care il au in gradina. Sunt frumoase si singulare, fiindca tufele isi pastreaza mereu aspectul rotund, indesat, dar si in grupuri, si mi se par extraordinare pentru un gard viu.



Au niste tije indesate si spinoase, si lastaresc bogat in lateral, cucerind zona. Singura lor problema este ca nu suporta stropirile chimice, deci, mai putina munca!