Un ochi de apa

La inceput, aveam in gradina un sant. Un sant lung, adanc, unde trebuia mereu sa fac curat, se umplea de balarii, muri , ramuri si frunze uscate.



Si asa, am ajuns sa facem un lac ecologic de inot, un fel de piscina care se intretine singura, pe niste principii clare, bine stabilite.




Asa am ajuns sa avem nuferi, broscute, tritoni, cativa pesti si, mai ales, un loc de admirat. Nu pot sa spun cat ne atrage ochiul asta de apa. Oricand, iarna, primavara, toamna....mereu suntem langa el. Terasa din fata casei, a devenit acum inutila, s-a mutat pe malul lacului.Seara, radem de concertul broastelor, cu care ne-am obisnuit acum, dar care a fost surprinzator in primii ani. Aproape nu putei vorbi cand incepeau ele, ca nu te mai auzeai.



Am invatat sa le recunoastem glasurile, dupa specii, sa stim care e conducatorul grupului, sa le admiram cand se aseaza ziua pe cate o piatra. Sa radem de ele cand stau intinse in apa, ca niste puturoase, si curentul le duce ici colo, dar e prea mare lenea sa miste.
Sa radem in hohote de ratele pe care le las cateodata pe apa, carghioase, simpatice si guralive.



Am invatat sa ne bucuram primavara, cand plantele mai rezistente, cum e menta acvatica, se trezesc la viata chiar daca in jur lacul mai are gheata, dar sa stam fericiti cu o cana mare de ceai fierbinte si iarna intr-o zi cu soare, cand totul e sub zapada, dar soarele face trestia sa sclipeasca plina de promoroaca.



Am inteles ce bine e sa inoti in apa asta fara clor si alte chimicale, ce senzatie de apa buna ai, cat de placut e sa mai faci la apus o baie, cand apa e teribil de calda, sau sa inoti dis de dimineata ca sa te trezesti si sa te simti proaspat.



Am descoperit placerea unei dimineti inghetate, cand imi pun muzica pe mal si ma apuc de patinat, singura, doar cu lacul, sau meciurile de hochei in ghete, ca sa nu ne ranim, unde intensitatea actiunilor e maxima si dupa care cazi lat pe ponton.



Iar pentru mine, a fost si surpriza vegetatiei pe care nu o cunosteam, care m-a mirat, fiindca nu stiam ce lume se ascunde pe un mal de apa, cata tenacitate trebuie sa aiba delicatii nuferi, cu florile ca de portelan, ca sa stea o iarna intreaga sub gheata groasa, si apoi sa ma bucure cu flori de toate culorile.



Cam asa e lacul asta pentru noi, o mare bucurie, o poezie, un magnet, nu mi-as mai imagina gradina fara el, chiar daca nu pentru apa in sine, macar pentru senzatia placuta cand stam seara la masa, cu cateva lumanari aprinse, si ascultam susurul linistit al cascadei.