Cornelia este un trandafir superb, dupa gustul meu.
Este un hibrid mosc, obtinut in Anglia de Joseph Pemberton,prin 1925.
Hibrizii mosc sunt o clasa foarte utila in gradina, avand un port extrem de gratios si usor de integrat in peisaj, avand o perioada foarte lunga de inflorire si avand si un rafinament si o eleganta a ramurilor care ii face decorativi si fara flori, un mare atuu in gradina de arbusti.
De fapt vorbind strict istoric, nu sunt trandafiri vechi, desi multa lume asa ii considera.
Si acum, mica poveste, se pare ca va fi o postare mai lunga.
Ascuns intr-o zona rurala din Anglia, J Pemberton se ocupa amatoristic de hibridizari la trandafiri si a obtinut o linie diferita. La inceput, surprinzator, au fost introdusi ca Teahibrizi. Totusi, nu semanau deloc avand panicule florale lungi, la capatul unor ramuri fine si elegante, inflorind toata vara si avand parfum puternic, floral-fructat, cu adaus puternic de mosc.
Cornelia este un trandafir care intruneste toate calitatile clasei.
Desi parintii nu au fost anuntati de Pemberton, intreaga lume rozieristica a cazut de acord ca se trage din Trier sau Aglaia,daca e sa se tina cont macar de parfumul puternic, fin,de mosc.
Tufa este absolut superba, destul de mare.Frunzisul tanar are nuante puternice de bronz, apoi devin verde inchis, si imbraca tufa compact, fiind mai marunte dar dese.
Florile mici, duble, puse in valoare minunat de catre frunzisul tanar,sunt produse in panicule lungi, sunt un roz piersica, cu nuante de roz intens si apoi decolorandu-se pe masura imbatranirii.
Pe masura deschiderii, florile isi arata usor staminele galbene, formand niste jocuri de culoare care merg de la alb la somon intens si trecand printr-o intreaga paleta de rozuri.
Ce e interesant este ca cel mai frumos val de inflorire mi se pare cel de toamna, cand paniculele florale sunt extrem de lungi, ajungand chiar la jumatate de metru, si se arcuiesc frumos in jurul tufei.
Buchetele de flori au o lunga durata in vaza, iar o camera cu o ramura de Cornelia capata un parfum ametitor.
Tufa ajunge pe undeva spre 1.5metri, dar poate ajunge si spre patru metri daca ramurile sunt dirijate pe un perete,urcator. Este extrem de rezistenta, la mine cel putin nu are nici o suferinta, este mereu plina de flori si cu frunzisul curat.
Easy-Peasy all-in-one Yoga Bag - new pattern
Acum o săptămână
10 comentarii:
Un trandafir dorit . Culoare, parfum si gratie. Are toate calitatile .
De unde l-ai procurat?
De la Lens.
Toata vara am pandit-o pe Cornelia, asteptand-o cu sufletul la gura, dar si ea, ca si toti cei adusi in primavara din Italia au suferit se pare un soc puternic de aclimatizare in gradina. Sper sa traca iarna si de la primavara s-o porneasca bine. Desi vazuti doar in fotografii, mi se par minunati hibrizii aceastia ai lui Pemberton, daca Cornelia si Buff Beauty o s-o duca bine in mod sigur o sa mai cumpar si altii
Claudia, ma bucur tare mult, nu stii cat de mult ma bucur cand vad iubitori de astfel de tranddafiri, rafinati si rezistenti.
In comanda de toamna l-am inclus si pe Buff Beauty. Era si Cornelia pe lista initiala, insa a trebuit sa ma limitez deocamdata. Probabil ca se va regasi pe urmatoarea lista. Imi place mult.
Cand a trebuit sa-mi intocmesc lista de toamna, am intampinat mari dificultati deoarece am "descoperit" trandafirii foarte recent. Asa ca mi-am zis ca e mai bine sa comand mai putin, deocamdata, si, in schimb, sa cumpar o carte care sa-mi faca putina lumina in aceasta lume a rozelor. Asa ca abia astept sa-mi soseasca The Graham Stuart Thomas Rose Book.
Aaa, ce grozav, e o carte minunata, dar poate trebuia sa incepi cu altceva, desi e o bijuterie, e cam grea. Nu e o carte cu poze, dar e o carte scrisa cu suflet, cu o pasiune deosebita, te face sa iubesti si sa intelegi. Vai, nici n stii cat ma bucur ca ai comandat cartea asta. E un guru al trandafirilor, un deschizator de drumuri, un om cu inima pentru trandafiri, fara moda, fara tenduri, te rog mult sa-mi spui ce crezi cand apuci sa o citesti cat de cat, ca se citeste in reprize, se reciteste. Uff, e o carte pe care eu o iubesc mult.Cam siropos, dar adevarat.
Da, stiu ca nu e o carte cu poze. M-am uitat un pic prin ea, pe Amazon, am citit si review-urile si mi-a placut ce-am gasit. Am mai citit, pe net, si cate ceva despre Graham Thomas si, ce sa zic, chiar n-am mai rezistat tentantiei de a o avea in mainile mele. Abia astept sa-mi soseasca si, cu siguranta vom schimba impresii. O mare contributie la deschiderea acestui drum, in lumea trandafirilor, ai avut-o tu, Corina, asa ca iti multumesc.
Mai am o singura carte despre trandafiri, cumparata anul trecut de la domnul Stefan Wagner, "Trandafiri cu parfum".
Trandafiri cu parfum este varianta mai comerciala a primei carti, care e buna si serioasa, sistematica, o carte serioasa.
A doua este pentru incepatori mai mult, dar e buna si aia.
O carte splendida este Peter Beales -Clasic Roses,superb scrisa.
Mai este albumul lui Austin, care e frumos, cu poze splendide dar si cu o gramada de informatii si despre alti trandafiri, se cheama The rose.
O serie pentru avansati, de exceptie, sunt cartile lui Brent C Dickerson, care sunt o serie in care volumele se continua unul pe altul.
Uite u link la pagina lui
http://csulb.edu/~odinthor/
Sunt enorm de multe carti, dar multe sunt cam comerciale si facile.
Initial am dorit prima carte, dar nu a mai fost disponibila, asa ca am luat "Trandafiri cu parfum".
Multumesc mult pentru recomandarile facute.
Trimiteți un comentariu