Asa ca, doua tufe de rugosa au fost sacrificate. Macesele, bineinteles!
Am cules un cos intreg, dupa doua zile de bruma, se zice ca atunci sunt numai bune, dar nu mai mult, ca se acresc.
Le-am spalat, le-am rupt coditele si varfurile, care ies impreuna cu smocul de perisori din interior.
Initial ma gandeam sa le dau prin masina de facut bulion, si scap. De unde, am reusit sa blochez masina, fiindca semintele sunt mult mai mari si cumva piramidale, in orice caz nu sunt plate, si nu intra in spatiul masinii.
Atunci, le-am pus zahar si le-am zdrobit putin, si le-am lasat peste noapte sa lase zeama. Dimineata, am adaugat trei cani bune de apa si i-am dat un clocot doua. L-am lasat la racit, si l-am trecut prin sita fina, de cernut faina. A mers mult mai repede decat ma asteptam, si a rezultat o pasta rosu portocaliu, foarte frumoasa.
Am pus-o din nou pe foc, am mai adaugat zahar dupa gust. Am fiert-o molcom, la foc mic, sa nu o zapacesc, cam jumatate de ora. Spre sfarsit am pus si coaja de la doua lamai din care facusem o limonada, asa, jumatati.
La borcane si la pat cald cu ea.
E o minunatie, iar cu macesele de rugosa e usor de facut.
9 comentarii:
Citind cele scrise de tine ,mi-am adus aminte de obligaţia pe care o aveam in copilarie de a manca pasta de macese .
Ştia bunica mea ce e bun!
P.S.Obligaţie cu care eram total de acord.
oooo...de mult timp nu am mai mancat...ani buni cred !
Imi place la nebunie !!! Acasa adunam macese de pe dealuri aici n-am materie prima ... Pofta buna !
procesul tehnologic este extrem de interesant si de util. nu mi-ar fi trecut prin cap cum sa fac pasta asta, asa ca iti multumesc.
Multumesc. Problema e ca nu stiu cum se rezolva problema la macesele mici, care stiu ca trebuie trecute prin tifon sa iasa perisorii din jurul semintelor. Aici perisorii sunt imediat sub smocul din varf si ies odata cu el. Oricum, la marimea maceselor astora nu e munca prea mare.
Sotul meu cand a vazut cosul in bucuatarie m-a intrebat unde am avut eu atatea rosioare, ca el nu tine minte sa avem asa ceva,ha,ha,ha!
Ce frumoasa pasiune ai, asta cu trandafirii, gradina, macesele... Blogul tau e un parfum rafinat.
Mi-ai facut pofta cu macesele, de aceea iti scriu aici, dar imi plac si restul articolelor.
codruta
Multumesc Codruta, de vizita si de cuvintele frumoase.
Acelasi sentiment de pasiune si rafinament il gasesc si eu in blogul tau de care m-am indragostit.
Si, bineinteles,m-ai corupt iremediabil!
Trebuie sa-mi pun si eu in gradina Rosa rugosa. Ce frumoase sunt macesele!! Si pasta arata bine. N-am mancat niciodata asa ceva.
Dalia, pasta e minunata, putin acrisoara, cu o aroma deosebita, fina. Merge exceptional cu painile din blogul Codrutei, parca e facuta pentru ele!
Trimiteți un comentariu