În ultima vrem am părăsit grădina asta virtuală, prinsă în vârtejul treburilor zilnice. Plus că, după o iarnă grea, trandafirii mei au fost scurtaţi exagerat de mult, majoritatea. Aveam un fel de dezamăgire în suflet, după zece ani de format structură, să mă trezesc că am trandafiri de câţiva centimetri.
Singurii care au fost absolut impasibili la capriciile vremii au fost cei din soiurile vechi , si trandafirii Kordes, precum şi speciile. Mi-am dat seama că încă nu ştiu multe , şi că oricum multe din alegerile mele nu au luat în considerare toţi factorii importanţi.
Am constatat oricum că mă leg tot mai tare de trandafirii vechi, de soiurile alea foarte parfumate, ameţitoare, care te învăluie cu o mireasmă grea şi oarecum lascivă, la limita dintre prea greu şi minunat. Imi place tot mai mult nonşalanţa lor, forma arcuită a ramurilor, îmi place felul în care îşi ţin florile pe tije cu delicateţe, nu cu beţele acelea grele şi rigide de la trandafirii moderni, cum îmi place chiar şi eleganţa cu care apleacă puţin floarea, ce mai, m-au cucerit.
E interesant cu câtă plăcere m-am lansat şi într-o cruciadă plăcută, în căutarea soiurilor vechi cultivate la noi, fără nume ştiut, dar care umplu curţile vechi, casele bătrâneşti şi cimitirele, şi după care poate eu jinduiam pe unele site-uri străine.
Am găsit cel puţin douăzeci de soiuri diferite, rămâne să le găsesc şi nume, dar asta e mai mult muncă de iarnă, după ce am strâns toat datele despre ei şi am pus butaşi la înmulţit.
Am descoperit si un manual al acestui tip de căutător, un manual determinator extrem de frumos organizat, scris de trei doamne pasionat de salvarea rozelor în SUA, care au reuşit să reintroducă în comerţ peste 600 de soiuri vechi considerate pierdute.
Un manual cu toat datel necesare, cu fişe, cu detalii esenţiale o adevărată comoară pentru nebunii care vor într-aedvăr să pună un nume la trandafirii uitaţi prin grădini de altă dată, sau plantaţi de o bunică al cărui chip încă le vine în minte..
Între timp, trandafirii şi-au revenit destul de mult, chiar dacă unii mai au până să facă spectacol, până la masele de flori cu care eram obişnuită, însă mă bucur că sunt în viaţă şi nu i-am pierdut.
