Cateodata simt nevoia sa ies din gradina si sa bat campii despre altceva, insa acel ceva are legatura mereu cu frumosul, ca si trandafirii
Ma gandeam zilele trecute ce putine case mai au sobele inca prezente, intregi.Ne-am invatat incet incet cu barile alea de metal ale caloriferelor, un lucru comod, foarte util si, bininteles,foarte urat. Ca sunt rosii verzi sau galbene, verticale sau orizontale, sunt niste tevi pana la urma, n-au nici un chichirez. Sau asa le vad eu.
Am profitat de un mic drum la Craiova sa ma duc din nou la Casa Romanescu, o cladire care, pe langa alte minunatii, ascunde si niste sobe exceptionale.
Elvira Ecaterina Ivanescu are in cartea ei o descriere frumoasa, cu suflet:
„Era frumoasă Casa Romanescu în preajma anului 1894. Perdele albe de muselină fluturau la ferestre, luminaţi de lămpile vieneze, pereţii mătăsoşi aruncau străluciri misterioase; faţada dinspre Calea Unirii colorată în roşu veneţian subtonat îi dădea o notă optimistă, în contrast cu sobrietatea Bisericii Mântuleasa din vecinătate... Poarta de stejar, cu ghirlande de ramuri şi îngeraşi, parcă aştepta mereu oaspeţi, de când se aprinseseră toate lămpile în gangul boltit“.
Nu lipseau din decorul primitoarei case nici scoarţele olteneşti, chilimuri, vase ornamentale de ceramică şi mobilier ţărănesc din lemn sculptat, într-o îmbinare reuşită cu elementele occidentale."
Din fericire, casa a fost renovata in intregime si este frumos pusa in valoare, acum functionand ca restaurant. Merita sa pierzi o jumatate de ora sa o vezi, daca ai ocazia, este o frumusete.
Ma gandeam zilele trecute ce putine case mai au sobele inca prezente, intregi.Ne-am invatat incet incet cu barile alea de metal ale caloriferelor, un lucru comod, foarte util si, bininteles,foarte urat. Ca sunt rosii verzi sau galbene, verticale sau orizontale, sunt niste tevi pana la urma, n-au nici un chichirez. Sau asa le vad eu.
Am profitat de un mic drum la Craiova sa ma duc din nou la Casa Romanescu, o cladire care, pe langa alte minunatii, ascunde si niste sobe exceptionale.
Elvira Ecaterina Ivanescu are in cartea ei o descriere frumoasa, cu suflet:
„Era frumoasă Casa Romanescu în preajma anului 1894. Perdele albe de muselină fluturau la ferestre, luminaţi de lămpile vieneze, pereţii mătăsoşi aruncau străluciri misterioase; faţada dinspre Calea Unirii colorată în roşu veneţian subtonat îi dădea o notă optimistă, în contrast cu sobrietatea Bisericii Mântuleasa din vecinătate... Poarta de stejar, cu ghirlande de ramuri şi îngeraşi, parcă aştepta mereu oaspeţi, de când se aprinseseră toate lămpile în gangul boltit“.
Nu lipseau din decorul primitoarei case nici scoarţele olteneşti, chilimuri, vase ornamentale de ceramică şi mobilier ţărănesc din lemn sculptat, într-o îmbinare reuşită cu elementele occidentale."
Din fericire, casa a fost renovata in intregime si este frumos pusa in valoare, acum functionand ca restaurant. Merita sa pierzi o jumatate de ora sa o vezi, daca ai ocazia, este o frumusete.
