Dezamagire

Spune un proverb romanesc -La pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Intelepte cuvintele astea.
Fiind pentru cateva zile in Paris, am mers sa vizitez rozariul Bagatelle.
Abia asteptam, cred ca nu mi-a cazut bine nimic pana nu m-am vazut in masina in directia Bois de Boulogne.



Rozariul se afla in cadrul unui parc imens, o zona de padure cu spatii amenajate pentru tot felul de distractii. Lume care se plimba, sau care facea sport, sub toate formele. Curat, verde, alei ordonate si bine ingrijite.Ne-am invartit pe acolo putin ,sa gasim exact parcul cu rozariul, si am reusit destul de repede, fiindca erau multe indicatoare si harti.



Intrarea in parc- un fel de gradina botanica- este frumoasa. amintind de un castel. Imediat dupa intrare, ne-au intampinat doua persoane zambitoare, sa ne verifice biletele. Am intrebat de rozariu, ne-au indrumat spre o harta mare cu zonele parcului. Pe harta, o singura zona de rozariu. Citisem ca exista si o zona secundara, cu trandafirii de parc. Am intrebat, insa mi s-a raspuns foarte politicos si prietenos ca rozariul este in zona marcata. Am cerut un pliant, sau o harta cu asezarea trandafirilor, nu aveau nimic de genul acesta.Aproape alergand, am parcurs parcul pana la locul cu pricina.



De departe, un parc ordonat, cu alei marginite cu buxus pitic, cu trandafiri putin pe trecute, dar totusi frumosi.



Ce mi s-a parut ciudat la prima vedere era faptul ca doar cei pe picior erau mari, restul, destul de mici de la distanta. Am intrat printre randuri si am simtit cum ma cuprinde o dezamagire totala.



Trandafiri mici, parca in anul doi maxim trei de viata, bolnavi, necuratati, plini de semnele fostelor flori. Ca sa va dati seama de marime, sunt cate trei trandafiri la picioarele unuia pomisor.



Multi atacati de fainare sau piticire, unii cu frunzele chircite si cu pete ciudate, negre. Printre ei, apareau lastari de portaltoi.



Trandafiri pomisor, aratau mai degraba ciudat, doar cei plangatori aveau cat de cat o forma.




O parte din ei fusesera incercuiti cu un fel de paie pentru mulcire, insa majoritatea aveau pamantul, probabil sapat in primavara, crapat si intarit.
Cativa insa, aratau frumos, mai salvau aparentele.




Unii dintre ei nu aveau etichete, altii erau doar numerotati. Dintr-o reclama de la intrare mi-am dat seama ca era un fel de concurs, iar o mare parte a trandafirilor aveau placutele cu numele inlocuite cu placute cu numere spre a vota. Insa nimeni nu mi-a oferit vreun buletin de vot, nimeni nu mi-a spus ce am de facut. Iar pentru cel care vine la rozariu sa vada niste trandafiri anume, trebuia o harta cu numele lor pe pozitie, nu sa vad randuri de numere si sa nu stiu cine sunt.De aproape, senzatia de ordine si aranjament gandit se destrama si lasa locul unei amarciuni. Si la ei? La unul din cele mai laudate rozarii, e asa?



Am cautat zona cu cei de parc, nu am gasit-o .Intr-un final, mi-am dat seama ca sunt doar cei din peluza, niste trandafiri de parc cu flori mici si foarte floriferi, insa eu cautam altceva.



Urcatorii, care si ei cam lipseau, cu exceptia catorva obeliscuri, erau plasati pe un zid ce marginea gradina de legume, printre clematite, vita canadiana, arbusti. La unii erau doar placutele, trandafirul nu mai exista, erau zonele goale,altii erau cuceriti de tot de clematite, de abia mai scoteau capul.



Asa ca, desi a doua zi aveam in plan sa vizitez rozariul L Hay, m-am lasat pagubasa. Nimeni nu mai avea chef sa infrunte circulatia cumplita a Parisului, unde masinile se parcheaza impingand in fata si in spate pana ai loc, pentru a iesi sa vizitam rozariul. Unul a fost indeajuns.
Pacat.

Si ca o toanta, imi luasem patru carduri de memorie si doua seturi suplimentare de acumulatori, sa nu ratez nimic.