Alice in tara minunilor

Va mai aduceti aminte de episodul in care Alice creste exagerat de la o licoare, si devine un Gulliver pentru casa in care era?



Cam asa m-am simtit eu in Geilkirche, un satuc din Germania. Nu cred ca are mai mult de sase stradute. Da, stradute, pentru ca totul acolo e la dimensiuni mici. Nu tu palate cu turnulete, nu tu case cu douazeci de camere. Casute micute cu gradinute cu ferestre la fel si gradinute cat o batista.



Toate dichisite, plantele parca puse cu penseta, insa totul avand un aer nonsalant, parca crestea acolo din priprie initiativa.



Combinatii placute de culori, totul ales cu grija sa nu arate pretentios, nenatural. Casele, majoritate vechi restaurate, bine ingrijite, toate cu geamurile pline de jardiniere. Si nu jardiniere simple ci gandite bine, cu mai multe feluri de plante, amestecate, sa creeze o pata deosebita de culoare.



In privinta trandafirilor, ce sa zic. Tranfafirii alesi pe acelasi criteriu, al aspectului de salbatic, al integrarii in atmosfera de natural.Toti cu flori marunte puzderie, pusi intercalat cu alte plante, pe sub pomi sau tufe. Spre surprinderea mea, chiar si piciorul unui nuc avea in jur niste trandafiri, care pareau sa fie acolo de ceva timp si sa nu le pese, contrar tuturor teoriilor.



Totusi toata aceasta atmosfera naturala si idilica, avea ceva ciudat. Extrem de putina lume. Cand am iesit prima dupamiaza sa ne plimbam, nu era nimeni.Dar absolut nimeni. La ora 6 seara. Nu tu copii, nu tu batrani, nu tu femei cu sacosa la cumparaturi. O liniste si o pustietate de-ti tiuiau urechile.
Am luat masa pe terasa de la etaj a motelului unde stateam, si vorbeam mai incet, aproape in soapta. Aveam senzatia ca daca o sa izbucnesc cumva in ras voi soca intreaga comunitate.



A doua zi dimineata a fost ceva forfota, cateva tractorase pe drum, cateva masini. Am iesit pe terasa camerei si m-am uitat la gradinutele mici, unde pe trei laturi erau case cu geamurile spre acele gradini, toti se uita la toti, dar probabil asta-i secretul pentru care toti au gradinile la cheie, ochii care analizeaza, competitia.



Am fost invitati si in doua case, unde, ciudat, atmosfera era de anii 70. Mobilierul acela rustic de colt la bucataria sufragerie, faianta cu arabescuri, dantelute. Parca erau intepeniti in timp. In schimb gradina, ca pe o carte postala.
O experienta foarte interesanta pentru mine.

5 comentarii:

DANI spunea...

Tara minunilor, intr-adevar !
Si ce de trandafiri !!! Daca ajungem prin Germania in viitor, o sa fie pe traseul nostru, neaparat.

Anonim spunea...

Ce se poate face pe un coltisor de pamant: un mic paradis!

Corina, n-ai ajuns si pe la Europa-Rosarium? :)

Dalia

claudia spunea...

Superba casuta de piatra din poza a doua! Acela e genul de casa pe care mi-as fi dorit-o...Mi-o si imaginez cu tavanul din lemn, pardoseala de teracota...dar sa-mi revin, prea o virez spre provensal...dar ce frumos ar fi fost :)

corina spunea...

Dalia, sa nu mai aud despre rozarii un timp.Dupa aventura franceza, pe ploaie, cu adpeti carora le spalasem creierul, dupa mine, am hotarat sa fac o pauza cu rozariile, desi si eu ma gandesc la rozariul ala.
Da, frumos, desi foarte mic, erau toate mult prea mici.Si o plictiseala......enorma! Cand am iesit a doua zi din localitate, imi venea sa scot capul pe geam sa strig, sa vad ca pot!

Marilena spunea...

Si mie mi-a placut mult Germania! Foarte faine fotografiile!

Trimiteți un comentariu