In ianuarie, venind spre casa,in fata portii, farurile mi-au aratat o pisica, destul de mica. In zapada. Cel mic al meu, a coborat din masina si cand a vazut-o mai bine a si luat-o in brate si mi-a zis ca e o pisisca in suferinta. Nici nu am mai zis niciunul nimic, s-a subanteles ca era noul membru al familiei.
In casa ne-am dat seama ca are o blana cu fir lung, in trei culori, are niste ochi minunati, uriasi, frumos conturati cu negru, si ca e ceva in neregula cu coada ei. Da, nu isi misca coada, doar o taraia dupa ea. Blana era cam smocuri, nu pufoasa, semn ca pisica suferea si nu se mai ingrijea. I-am dat sa manance, dar cum ne apropiam de ea, chiar si fara sa o bagam in seama, maraia. Era clar ca era speriata de oameni.
A doua zi, am dus-o la doctor, care ne-a spus ca are coada rupta, o vertebra dizlocata putin, si ca ar fi bine sa-i taiem coada.Dupa spusele lui, niste copii ar fi luat-o de coada si ar fi invartit-o in aer. M-am inforat, ce copii sunt astia? Am consimtit sa o operam, si apoi a inceput rasfatul.
Caldura, vorba buna, mancare de alint. Pana in iunie, pisica nu a vrut sa iasa deloc afara.Parca nici nu stia ca exista afara.Nu o interesa, desi putea oricand sa iasa, nu concepea. De abia acum a inceput sa se plimbe prin gradina. Insa merge circumspect, prudent, ca in filmele cu incetinitorul. Si, se termina brusc, ca un ghemotoc. Ca un bursuc indesat.
Dar a invatat sa toarca, si sa doarma covrig. Semn de mare liniste in sufletelul ei.
9 comentarii:
Ce frumos, doarme ! Cred, ca se simte, ca si cum s-a nascut in alta viata ... Si cum ati botezat-o ?
Baietii au botezat-o Cacao, ca asa e culoarea general, dar toata lumea o striga Cao, deci cred ca de fapt o cheama Cao.
copiii pot fi foarte cruzi uneori. pornirile sadice le avem de cand ne nastem, dar ni le inhibam prin educatie, in timp. pacat, mare pacat ca noi, oamenii, suntem capabili sa provocam atata suferinta unor suflete nevinovate. noroc, mare noroc, ca mai exista si oameni ca voi, pe care eu ii iubesc din toata inima si carora le multumesc. pisica merita mai multe poze, nu?
Da, Cristina, ai dreptate, unoeri copii pot fi foarte cruzi. Imi aduc aminte de un film coreean care m-a impresionat se numea Insula. Superb, cu doua personaje tot filmul.In regia lui Kim Ki-Duk. Era acolo un copil care chinuia o broasca, un copil mic, dar asa e, copii fac chestii din astea.Cauta filmul, acum mi-am adus aminte de el, e superb, la fel si Primavara vara, toamna ,iarna si..primavara. De vis, doua filme opuse dar excelente.
Da, merita, dar e o timida, nu ii place sa te apropii cu ceva mare de ea, iar aparatul meu o intimideasza, e mare si negru!
Am incercat, dar niciuna din poze nu a iesit inca bine, mai incerc, vreau neaparat sa o vedeti ce ghemotoc simpatic si bursucit este.Si ce ochi are, are niste ochi uriasi, absolut patrunzatori.
D, sunt destui omaeni ca mine, dar cateodata sunt in impas, deja am ajuns la un numar destl de mare, iar ingrijirea costa, muuult.Nu ma plang, doar sper sa rezist in formatia actuala.Pe de alta parte, si ele au ierarhii, trebuie sa fiu mereu atenta, unele le gonesc pe altele, trebuie sa le protejez, sa le mangai si sa vada si cele mai dure ca si firavele au un loc in casa. Trebuie sa imi aduc aminte care a fost mai putin in atentie, sa o urmaresc si sa ii acord acelasi timp, complicatii destule.
Incerc sa mai fac ceva poze, revin pe aici cu ele.
Ce dulcica e! Am si eu 3 pisici: Zippy - 11 ani, Picky - 6 ani si ultimul membru pisicesc este un motan, salvat din fata blocului, acum 2 ani, pe nume Misu.
Misulica a avut o poveste foarte trista. Intr-una din zile, am auzit un mieunat si, iesind pe fereastra, am zarit o pisicuta, sub banca din fata blocului. Initial nu mi s-a parut nimic iesit din comun (eu stand si la etajul 4). Insa, privind mai atent am observat ca mustele se adunau in zona ochilor. Ce sa zic, am coborat imediat scarile si, bietul de el era numai piele si os, iar ochii ii erau foarte infectati (din cauza lipsei de igiena care trebuia facuta de mama lui). Era si foarte racit si din cauza infectiei emana un miros greu de suportat. L-am luat in casa si apoi au urmat zile foarte grele pentru bietul pisoi. Sotul meu i-a administrat cateva injectii recomandate de medicul veterniar pentru a-i trata raceala, dar ramanea o problema destul de grava: nu putea deschide ochii, cu toate ca ne straduiam sa-i curatam cat se poate de bine. In cele din urma am reusit sa-i recuperam doar un ochi, in ciuda interventiei chirurgicale care urmat mai apoi.
Acum, la doi ani, Misulica este un motan adorabil: grasun, iubitor, vorbaret (miauna mereu and ii vorbesti), pur si simplu nu m-as mai putea desparti de el.
ahaaaa, iar aici ai prins-o cand dormea, inteleg :)) abia astept sa reusesti sa-i faci poze si cu ochisorii, mititica de ea. dar fa-le si celorlalte, fa poze cat de multe poti, ca eu una sunt mare amatoare de asa ceva, ma topesc toata cand vad cate o postare despre animalute.
Ei, Misulica are o noua viata, si e un fericit, uite ca a fost norocos.
Cristina, asa vreau, sa-i fac poze mai multe ,e o pisica frumoasa si merita, dar trebuie intai sa-si capete increderea in lume.
Flordel,
Uite asa citind postul tau iar incepe sa-mi para rau ca nu pot creste si eu pisoi...
Flordel, nu se stie ce suflet necajit iti iese in cale, si nu vei rezista.
Trimiteți un comentariu